Joburile viitorului: ce abilităţi vor fi căutate în 2020?

“Ce vrei să te faci când o să fii mare?”

Toţi am auzit întrebarea asta în copilărie şi dacă atunci răspundeai fără să eziţi prea mult “degustător de îngheţată”, “Superman” sau… “musafir”, în liceu începi să te gândeşti diferit la viitoarea ta carieră. Îţi descoperi valorile, pasiunile şi apoi te gândeşti la o meserie care să te reprezinte. Dar…

Foto: 21stcenturynews.com.au

Foto: 21stcenturynews.com.au

… lumea se schimbă cu o viteză uluitoare. Noile tehnologii se dezvoltă cu rapiditate. Conectivitatea, maşinile smart şi new media influenţează viaţa noastră de zi cu zi şi, implicit, modul de lucru. Piaţa muncii a devenit la rândul ei foarte imprevizibilă şi este greu de spus cum va arăta peste 5 sau 10 ani. Apar meserii noi, în timp ce altele dispar.

În acest carusel al transformărilor şi inovaţiilor, cum poţi şti dacă meseria pe care ţi-ai ales-o va avea căutare în viitor?

Nu avem globuri de cristal care să prezică joburile viitorului, însă ne putem face o idee cu privire la abilităţile care vor fi căutate pe piaţa muncii dacă ne uităm la tendinţe. Iar unii o fac în mod organizat şi profesionist 🙂 Institutul pentru Viitor (Institute for the Future), o organizaţie de cercetare independentă, analizează trendurile actuale pentru a afla cum va evolua societatea globală.

Cei de la Institutul pentru Viitor au realizat un studiu cu privire la schimbările care au început deja să se producă la nivelul societăţii şi care vor avea un impact substanţial asupra modului de organizare şi funcţionare a pieţei muncii în viitor.

Foto: iftf.org

Foto: iftf.org

Cercetătorii au ajuns la un set de 6 indicatori ai schimbării pentru anii 2020:

1. O viaţă mai lungă. Oamenii trăiesc mai mulţi ani, însă în statele vestice natalitatea este în scădere, iar populaţia îmbătrâneşte. Astfel, vor fi din ce în ce mai multe persoane în vârstă care vor trebui să se integreze pe piaţa muncii, iar învăţarea pe tot parcursul vieţii şi schimbarea domeniului de activitate vor deveni ceva obişnuit.

2. Utilaje şi sisteme inteligente. Robotica şi ingineria se dezvoltă rapid, aşa că în viitor multe meserii vor fi preluate de maşini, parţial sau în totalitate. Omul va trebui să-şi regândească şi să-şi regăsească locul în această nouă ordine.

3. Lumea datelor. Computerele au evoluat foarte mult şi pot colecta şi procesa date despre orice. De aceea, vei avea nevoie de abilităţi de interacţiune cu datele, astfel încât să iei decizii bazându-te pe acestea şi să le foloseşti ca instrument pentru a-ţi atinge obiectivele.

Foto: news.rice.edu

Foto: news.rice.edu

4. Ecologia new media. Tehnologiile (video, animaţii digitale, jocuri etc) au creat un nou limbaj de comunicare şi un univers aparte. New media fac posibile platformele de lucru online, construiesc reputaţie şi identitate, aducând transparenţă în munca şi viaţa noastră. Există şi un revers al medaliei: adevărul poate fi uşor alterat, deoarece oricine poate filma sau fotografia un eveniment şi poate face ca lucrurile să pară altfel decât sunt în realitate. De aceea, trebuie să fim mai sceptici, dar şi mai deschişi la analiza o situaţie din diferite perspective.

5. Organizaţii foarte structurate. Multe dintre organizaţiile care ne sunt familiare azi sunt produsul a sute de ani de cunoştinţe şi descoperiri ştiinţifice sau tehnologii. Acest peisaj este zguduit cu putere de o nouă generaţie de concepte şi abilităţi de lucru, care ia naştere din domedii precum game design, neuroştiinţe, psihologia fericirii etc. Acestea vor crea paradigme şi instrumente de educaţie diferite de cele cu care eram obişnuiţi.

6. Conectare globală. Globalizarea favorizează schimburile economice şi integrarea dincolo de graniţele statelor, însă în acelaşi timp determină modificări în strategia companiilor mari, care îşi doresc să rămână competitive. Ţările mai slab dezvoltate nu vor mai fi doar furnizori de talente, ci şi pieţe de desfacere, astfel că apare nevoia unei echipe globale şi, în consecinţă, a dezvoltării unor abilităţi de sensibilitate culturală şi comunicare interculturală.

Pe baza acestor indicatori, a rezultat un set de 10 competenţe care vor fi căutate în viitor pe piaţa muncii:

  1. Sense-making – capacitatea de a înţelege semnificaţia subiectului discutat şi a altor aspecte complexe care nu pot fi “codate” şi procesate de un calculator.
  2. Social intelligence – abilitatea de a te conecta cu ceilalţi într-un mod direct şi profund, de a simţi şi a interacţiona.
  3. Novel & adaptive thinking – capacitatea de adaptare la diferite sarcini şi de a găsi soluţii inovatoare.
  4. Cross-cultural competency – abilitatea de a lucra în medii culturale diverse.
  5. Computational thinking – abilitatea de a traduce vaste cantităţi de date în concepte abstracte şi de a înţelege conexiunile.
  6. New media literacy – abilitatea de a dezvolta conţinut pe baza formelor de new media şi de a-l folosi în comunicarea persuasivă.
  7. Transdisciplinarity – capacitatea de a înţelege şi a utiliza concepte din discipline diferite.
  8. Design mindset – abilitatea de a înţelege sarcinile şi de a adapta procesele de lucru pentru a atinge obiectivele dorite.
  9. Cognitive load management – abilitatea de a filtra informaţia în funcţie de importanţa sa şi de a folosi la maxim resursele cognitive.
  10. Virtual collaboration – abilitatea de implicare şi de a lucra productiv chiar şi ca membru al unei echipe virtuale.

Dacă eşti curios să afli mai multe despre competenţele viitorului pe piaţa muncii, vezi aici studiul complet realizat de Institutul pentru Viitor.

Share

Lasă un răspuns