În 2017 facem bine cu Bursa Binelui

Ce este o platformă de crowdfunding?

 

Dacă ar fi să găsim un sinonim pentru crowdfunding, probabil acesta ar fi multifinanţare.

Conceptul de crowdfunding se referă la finanţarea unui proiect prin strângerea de fonduri de la o comunitate. O platformă de crowdfunding uşurează acest proces, făcând donaţiile posibile din faţa oricărui device conectat la internet. Cu toate că majoritatea dintre noi asociem crowdfunding-ul cu platforme online în care diverşi susţinători pot dona pentru o cauză, istoria crowdfunding-ului a început cu mult înainte de apariţia internetului.

 

Istoria crowdfunding-ului

 

Poate vă întrebaţi de ce este nevoie să cunoaştem istoria acestui concept, dar crowdfunding-ul are cu certitudine o poveste interesantă.

 

Crowdfunding-ul are ca punct de pornire anul 1865, când sculptorul francez Frederic-Auguste Bartholdi a avut o discuţie cu faimosul istoric şi admirator al Statelor Unite ale Americii, Edouard de Laboulaye. Ştiind că în 1875, şi anume peste 10 ani, America urma să împlinească 100 de ani, aceştia au decis să pună la cale un cadou comemorial, oferit cu recunoştinţă de către Franţa. Acest cadou nu a fost nimic altceva decât imensa statuie a unei femei, numită „Libertatea Iluminatoare a Lumii” (bine-cunoscuta Statuie a Libertăţii).

 

Cum statuia urma să fie plătită de francezi, iar pediestalul de către americani, ambele ţări s-au mobilizat şi au organizat…Da, exact, au organizat campanii de crowdfunding pentru a duce la bun sfârşit maiestuosul cadou.

 

În timp ce francezii au fost ajutaţi de către legislaţie pentru a crea o loterie a „libertății”, unde participanţii puteau dona şi câştiga modele în miniatura ale statuii, americanii, faţă în faţă cu un guvern care nu a aprobat finanţarea necesară pentru construirea pediestalului, au îmbrăţisat ideea de a dona o sumă oricât de mică, considerând că ar fi o adevărată ruşine pentru poporul american să nu valorifice cadoul unic oferit de francezi.

 

Ce este Bursa Binelui?

 

Platforma online www.bursabinelui.ro este o iniţiativă marca BCR în parteneriat cu EuPlătesc ce îşi propune să reprezinte un front comun unde organizaţiile non-guvernamentale care au nevoie de sprijin financiar se pot “întâlni” cu oamenii care vor să susţină diverse iniţiative ce doresc să facă o schimbare în bine în societatea noastră.

 

Aşadar, pe Bursa Binelui organizaţiile îşi pot crea pagini de profil în care să îşi prezinte activitatea sau un anumit proiect, iar utilizatorii pot deveni super eroi şi pot contribui cu orice sumă pentru cauzele în care cred. Cu aproximativ 500 proiecte înscrise până în prezent, Bursa Binelui aşteaptă donatori inimoşi care să facă lucruri minunate posibile.

 

Pentru a oferi suport cât mai mare oricărei organizaţii, Bursa Binelui este singura platformă online care nu percepe comisioane, susţinând aşadar orice donaţie, oricât de mică. Suma minimă a unei donaţii este de 5 lei, toate tranzacţiile fiind 100% securizate.

 

Campionatul de Bine

 

Campionatul de Bine este o competiţie organizată de către Bursa Binelui ce are ca scop atragerea de donaţii pentru organizaţiile non-guvernamentale din România. Competiţia îşi doreşte să transforme organizaţiile în fundraiseri ce vor putea strânge fonduri pentru diverse proiecte, atât ce urmează a fi implementate, cât şi în curs de implementare.

 

Cu 3 ediţii încheiate şi una încă în desfăşurare, competiţia are ca premiu cel mare dublarea fondurilor strânse a primelor 3 organizaţii din top, în limita a 5000 Euro. Scorul final al organizaţiilor este calculat ca fiind produsul dintre suma totală strânsă din donaţii şi numărul total de donatori distincţi pe toată perioada concursului. Norocoşii câştigători ai celei de-a patra ediţie a Campionatului de Bine vor fi anunţati pe 20 februarie 2017.

 

Tu ai făcut bine anul acesta?

 

 

 

Surse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Crowdfunding

https://www.bcr.ro/ro/csr/proiecte/leadership-civic/bursa-binelui

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/campionat/regulament

Share

Lasă un răspuns