Ghid de supraviețuite în sesiune

356357_Hl4QANbq8G3WJA92jSu6dhhWC

Întrerupem programul obișnuit din cauza unei crize generale care se manifestă în rândul studenților de pe întreg teritoriul țării. Se pare că cei afectați manifestă următoarele simptome: stres, stare de anxietate, insomnie și procastinare cronică. Mai mult decât atât, aceștia se află la zi cu toate serialele preferate.

Pare știre de tabloid, însă recunoaștem cu toții simptomele de mai sus. De aceea, echipa Laboratorului de cariere a decis să le dea o mână de ajutor și să vă ofere un ghid de supraviețuire pe perioada sesiunii.

Dacă și tu ești unul dintre cei aflați în această tragică situație, iată câteva măsuri care te vor ajuta să faci față stresului, să te concentrezi și să eviți să fii marcat pe termen lung prin complicațiile cu “restanțe”:

  1. Prioritizează ceea ce ai de parcurs

Află care sunt cele mai importante noțiuni și capitole care să îți asigure baza a ceea ce ai de studiat. Întoarce-te la notițele din timpul semestrului, la curs și la alte materiale care ți-ar putea veni în ajutor. Nu uita că, în caz de îți lipsește unul dintre elementele de mai sus, sigur ai în serie acel coleg care te poate ajuta să umpli golurile.

Stabilește și organizează apoi un plan în ordinea priorităților și respectă-l! Chiar dacă, în cel mai rău caz, nu ajungi să parcurgi și ultimele puncte ale planului, știi că ai acoperit cea mai importantă parte încă de la început și ești asigurat.

  1. Organizează-ți timpul

Ca planul de mai sus să aibă succes, trebuie să fii cât mai strict cu tine însuți. După ce te-ai asigurat că spațiul de învățare este ferit de tentații care te pot distrage de la scopul tău (telefon, TV, game stations, bilete de avion către Bora Bora), este momentul să îți setezi deadline-urile. Odată ce ți-ai organizat informația, poți estima cam cât timp va dura să treci printr-un anumit capitol.

Organizarea eficientă a timpului de învățare este unul dintre secretele supraviețuirii în sesiune. Vei vedea de la început că această tactică îți va crește cu mult nivelul de productivitate și motivație. Desigur, asta împlică să îți planifici inclusiv pauzele și durata lor, dar pe care să le respecți cu aceeași strictețe. De asemenea, dă-ți voie să te răsplătești din când în când pentru acest lucru, fie cu ceva dulce, fie cu o scurtă ieșire pentru a-ți reîncărca bateriile și a te odihni.

  1. Fii atent la alimentație

Nu te-ai gândit până acum că acest aspect va face diferența, așa-i? O alimentație corectă te influențează atât fizic, cât și psihic. În plus, unele alimente conțin acea doză de vitamine și minerale care te ajută să asimilezi mai ușor informația (magneziul, de exemplu, care se găsește din plin în banane).

Încearcă să acorzi mai multă atenție acestui detaliu, cel puțin pe durata acestor săptămâni. Dacă te-am făcut curios, uite aici mai multe alimente care sunt arma secretă a energiei și productivității de care ai așa mare nevoie.

  1. Îți promiți că semestrul următor “o să înveți din timp”

 … și probabil nu va fi prima, nici ultima oară când îți promiți acest lucru. Însă, ar putea fi prima data când te ții de promisiune. Pașii de mai sus, urmați regulat, nu numai că te vor face ca la următoarea sesiune să te simți deja mai bine pregătit, dar vor influența și ritmul în care vei fi capabil să reții informația. Totul se învață prin exercițiu

Dacă am reușit să îți dăm un boost de motivație, sfatul nostru este să profiți chiar acum de el și să te apuci de treabă! Nu de alta, dar știm cu toții că stările acestea sunt foarte imprevizibile și pot trece imediat.

Îți dorim mult succes, sesiune ușoară, iar pentru mai multe sfaturi în acest sens poți parcurge cu încredere modulul nostru de Organizare personală!

Share

Lasă un răspuns