Cum să treci peste o provocare cu capul sus?

2Provocare, obstacol, impediment, challenge, stepping stone, milestone sau cum vreți să o numiți. De la o anumită vârstă realizăm că viața nu e tocmai roz și nu putem avea totul la picioarele noastre, ci trebuie să muncim, să o dăm în bară, să ținem capul sus și să trecem peste provocări.

 

Nu există o strategie de aur care se poate aplica în orice situație și aduce succesul garantat. De fapt, nu există nicio regulă scrisă care spune că toți trebuie să abordăm provocările în același fel ca să nu ieșim “șifonați“ dintr-o situație. Dar totuși există niște lucruri bine de știut și luat în calcul atunci când drumul devine mai anevoios.

 

  1. Nu confunda provocările tale cu provocările celorlalți. Fiecare persoană are punctele lui forte și punctele lui slabe. Dacă tu poți rezolva o anumită problemă în doi timpi și trei mișcări… Felicitări! Dar asta nu înseamnă ca toți se pot descurca la fel de bine ca și tine. O problemă pe care tu o poți rezolva imediat poate înseamna ore de muncă pentru altcineva. Felul cum reacționăm și ne raportăm la cei din jur face diferența dintre oamenii aceia insuportabili care se laudă cu tot ceea ce fac și oamenii care excelează într-un domeniu și totuși nu îi fac pe cei din jur să se simtă prost.
  2. Fii prezent! Știu că pare puțin fără sens, dar implicarea 100% în orice moment are o putere extraordinară. Nu lăsă provocările să treacă pe lângă tine fără să își lase amprenta asupra ta. Îmbrățișează-le cu totul, încearcă să le înțelegi și să îți răspunzi la următoarele întrebări: De ce este această situație o provocare pentru mine? Ce șanse am să trec peste această provocare cu bine? Ce se va întâmpla dacă o să fie un succes? Ce se va întâmpla dacă o să fie un fail? Chiar dacă răspunsurile acestor întrebări nu o să fie răspunsurile problemei, vei realiza importanța problemei și vei fi mult mai bine pregătit emoțional să treci peste ea.
  3. Fii flexibil! Poate că ai în cap cea mai bună soluţie pentru o problemă (din punctual tău de vedere). O soluţie super faină, gândită şi planuită pas cu pas. Dar ce faci atunci când un pas nu merge aşa cum ai plănuit şi toată strategia ta devine complet nefolositoare? Nu mă înţelege greşit, este un lucru minunat să îţi plănuieşti lucrurile şi să fii organizat, dar ţine minte: orice plan trebuie să aibă şi o bucată de flexibilitate, un subpunct de expect the unexpected. Chiar dacă, practic, în această bucată nu îţi planifici concret nimic, ajută foarte mult să ai de la început un mindset care a luat în calcul şi posibilitatea în care nu se va întampla totul aşa cum ţi-ai dorit.
  4. Evaluează faptele. Foi, post-it-uri, markere colorate, pixuri, tu alegi. Aşterne pe o foaie întrebările pe care le ai, paşii pe care trebuie să îi parcuri, de ce resurse ai nevoie pentru fiecare pas, dacă ai resursele respective sau dacă ştii oameni care te pot ajuta cu resursele respective, deadline-uri pentru fiecare pas şi tot aşa. Ce o să ai la final? Iniţial va părea un teanc de foi dezordonate, dar de fapt vei avea o soluţie formată din paşi simpli pentru provocarea ta şi o listă de oameni cu care să începi să vorbeşti ca să le ceri ajutorul.
  5. Comunică, comunică, comunică! Pune întrebări, cere ajutorul, cere alte opinii. Ai fi surprins să vezi ce perspective diferite poate aduce o persoană care nu este implicată direct şi priveşte provocarea ta mult mai obiectiv.

Şi… nu uita să ai încredere în tine! Succes! 🙂

Share

Lasă un răspuns