Despre ce se ascunde în spatele unei medalii de aur la scrimă – cu Ana-Maria Brînză

“DeSCRIMA fiecare dată când îţi e greu, gândeşte-te la ceva frumos”…am auzit asta undeva…

 

De fiecare dată când mă durea, simţeam că nu mai pot sau era tensiunea prea mare, înainte de competiţii, mă gândeam la copilul de 11 ani care intrase pentru prima dată într-o sală de scrimă şi la acea prima imagine care m-a cucerit. “Ce mă făcuse să rămân acolo? De ce alesesem drumul acela?”, mă întrebam. Apoi mă scuturam şi mă întorceam la muncă!

 

Sportul este o meserie pe care ori o faci cu bucurie, ori nu o mai faci. Nu poţi face ceva zi de zi doar pentru că trebuie. Mi-a luat ceva timp să înţeleg asta şi cred că este o regulă aplicabilă în orice domeniu. Am ales acest drum fără să mă gândesc  “Ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare?”. Curiozitatea aceea de copil  întreba: “Oare unde avea să ducă el?’.

 

După ani de antrenamente şi muncă, deşi la vârsta aceea priveam totul ca pe o joacă, am înţeles că alesesem bine, reuşeam să câştig prima medalie importantă, aur la Campionatul Mondial U17. După acest rezultat, după ce am urcat prima dată pe podium şi am ascultat imnul, am conştientizat că joaca mea a devenit ceva serios şi că a apărut în peisaj, subtil, presiunea rezultatului.

 

Poate că unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit a fost acela spus de antrenorul meu, Dan Podeanu, imediat după acea finală: „Bucură-te azi, de mâine ne întoarcem la antrenamente. De acum trebuie să fim din ce în ce mai buni pentru a nu lăsa loc de interpretări! Rezultatul este bun abia atunci când reuşeşti să-l repeţi”. Nu-i uşor pentru un copil să poarte pe umeri acea presiune, dar îi face bine adultului pe viitor. Am trăit fiecare zi cu gândul la scrimă, am mâncat, am învăţat şi am visat să devin un campion. Târziu am putut să dau o definiţie clară acestui cuvânt: campion.

 

Pentru mine, campionul este acela care nu renunţă. Indiferent cât de greu îi este, crede în visul lui şi în fiecare zi alege să mai pună o cărămidă la temelia lui! Campionii nu se găsesc doar în sala de sport, ci şi în viaţă! În sport, ca şi în viaţă, nu poţi reuţi fără respect, fără dorinţă, fără disciplină şi fără oamenii din jurul tău. Deşi sunt singură pe planşa de concurs, doar cu adversarul, ştiu că în mine sunt speranţele tuturor oamenilor cu care lucrez. Fiecare este la fel de important şi are rolul lui. Trebuie să ştim că nu putem singuri. Indiferent cât de talentat şi muncitor eşti, nu poţi ajunge singur sus!

 

Am învăţat să îmi asum eşecul şi să nu-l las să-mi stea în cale. Azi pot pierde, dar ţine doar de mine cum mă ridic de jos şi o iau de la capăt. Dacă am pierdut, înseamnă că undeva am greşit şi trebuie să corectez. Nu există capăt de linie! Se întâmplă să am zile mai puţin bune, zile în care nu vreau să merg la sală, zile în care aş vrea să mă bucur de ai mei. Da, dar în acel timp, adversarele mele se antrenează şi vor fi mai bune. Nu îmi permit să pierd timpul! Se întâmplă să pierd momente importante din viaţa de familie, prietenii îi văd din ce in ce mai rar şi atunci mă gândesc: merită? Răspunsul este întotdeauna acelaşi, DA. Oamenii dragi vor fi mereu alături şi vor înţelege, iar reuşita mea va fi şi a lor!

 

Chiar şi după 20 de ani de activitate, am emoţii înainte de fiecare concurs. Îmi tremură genunchii şi mă simt nesigură de foarte multe ori, dar asta o ştiu doar eu. Imaginea pe care o transmit celor din jur este aceea a unui om puternic şi hotărât. În competiţie, fiecare emoţie transmisă poate fi un bonus pentru adversar şi ai nevoie de toate ”armele” pentru a ieşi învingător… asa e şi în viaţă! Arată-le oamenilor ceea ce vrei tu să ştie despre tine! Cred cu tărie că în fiecare dintre noi, există un CAMPION. Ţine de fiecare în parte cum are grijă de el, îl creşte şi îl ajută să performeze. Credeţi în visul vostru şi mergeţi până la capăt! Curaj şi Succes!

Share

Lasă un răspuns